Ce căutați?

Sudanul de Sud – Programul de evaluare a conformității

Respectați reglementările tehnice și standardele aplicabile pentru transportul mărfurilor în Sudanul de Sud.

De la 1 mai 2021, SGS oferă servicii de verificare a conformității înainte de export (PVOC) pentru transporturile expediate în Sudanul de Sud, în conformitate cu un contract încheiat între SGS și Ministerul Comerțului și Industriei din Sudanul de Sud, prin Biroul Național de Standarde din Sudanul de Sud (SSNBS).

Obiectivul programului este de a ne asigura că importurile în Sudanul de Sud îndeplinesc cerințele reglementărilor tehnice și ale standardelor aplicabile stipulate de SSNBS, pentru a preîntâmpina importurile de bunuri neconforme în Sudanul de Sud.

Caracteristici de bază ale programului

  • Bunurile importate în Sudanul de Sud necesită un certificat de conformitate (CoC).
  • Certificatul de conformitate este un document obligatoriu de autorizare a fiecărui lot de mărfuri.
  • Exportatorul este răspunzător pentru orice consecințe legale sau economice care decurg din transportul de bunuri fără certificat de conformitate.

În funcție de metoda de certificare, SGS oferă una dintre următoarele intervenții sau o combinație între acestea:

  • inspecție fizică înainte de expediere,
  • prelevarea , testarea şi analiza în laboratoare acreditate,
  • auditarea proceselor de fabricare a produselor,
  • controlul documentelor şi evaluarea conformității cu cerințele stabilite prin reglementările şi standardele tehnice aplicabile.

Bunurile care fac obiectul verificării conformității înainte de export:

  • jucării și articole sportive,
  • produse electrice şi electronice,
  • produse auto (inclusiv vehicule noi şi rulate),
  • produse chimice,
  • materiale mecanice şi aparate pe bază de gaz,
  • articole de hârtie și papetărie,
  • mobilier (articole din lemn și metal),
  • echipamente de siguranță (de protecție individuală),
  • alimente și produse alimentare,
  • materiale de construcții,
  • dispozitive medicale şi produse farmaceutice,
  • produse uzate,
  • produse petroliere/pe bază de combustibili.

SGS este liderul mondial în servicii de inspecție, verificare, testare și certificare, având decenii de experiență în gestionarea programelor de evaluare a conformității în întreaga lume. Oferim soluții eficiente și cuprinzătoare, furnizate de o echipă de profesioniști dedicați pentru a ne asigura că transporturile dumneavoastră îndeplinesc cerințele Sudanului de Sud.

Servicii asociate

Alte servicii

  • SGS Romania S.A.

38, Calea Serban Voda,

sector 4, 040212,

București, România